Simona Halep, învinsă în sferturile de finală ale Madrid Open de Ons Jabeur

Simona Halep, locul 21 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, de Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 Madrid Open.

Ons Jabeur este una dintre cele mai complete jucătoare din circuitul WTA şi măsura talentului ei a fost dovedită, miercuri, pe arena Manolo Santana de la Cja Magica.

Sportiva din Tunisia a făcut spectacol în meciul cu Simona Halep, care nu a fost într-o zi bună. Jabeur lasă impresia că poate trimite mingea oriunde vrea, cu orice intensitate doreşte. Totuşi, acest joc lejer al ei, care pare fără concentrare, numai din instinct, produce şi numeroase greşeli neforţate (25-31 mingi câştigătoare/erori). Dar este imbatabilă când îi intră mingile unde vrea să le trimită.

Jucătoarea română a început bine, pe o risipă de puncte a adversarei. Halep a avut 2-1, 30-0, cu break şi de la acest scor a mai reuşit să câştige doar un punct până la 2-5, 0-15. Au fost momentele de graţie ale tunisienei, care a pus în terenul rivalei o cascadă de „scurte”.

Astfel, setul a curs firesc în dreptul lui Ons Jabeur, în 34 de minute, scor 6-3.

Luptând din răsputeri, Halep a fost frustrată în continuare de evoluţia excepţională a adversarei ei şi la scorul de 2-3 în setul secund a rupt o rachetă de teren, primind un avertisemnt din partea arbitrului de scaun.

Neputinţa Simonei Halep a fost clară şi în acest set în care ea a ţinut pasul cu Jabeur doar până la 2-2. De la acel scor, a urmat doar un monolog Jabeur, care a câştigat tot până la final, scor 6-2, după 67 de minute.

Ons Jabeur va evolua în semifinale cu învingătoarea meciului dintre Ekaterina Alexandrova (Rusia), locul 45 WTA şi Amanda Anisimova (SUA), locul 33 WTA.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 169.650 de euro şi cu 215 puncte WTA.

Halep a câştigat Madrid Open în 2016 şi 2017 şi a mai jucat în finală în 2014 şi 2019. Anul trecut, ea a fost eliminată în optimi de jucătoarea belgiană Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.

Pentru jucătoarea română urmează turneul de la Roma, care are loc săptămâna viitoare.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI