Ronaldo ajunge pentru a cincea oară la Cupa Mondială

Un început încurajator al echipei oaspete a sugerat o posibilă seară dificilă pentru Selecao, dar, în realitate, Portugalia a preluat controlul şi a dominat cu entuziasm, asigurându-şi a şasea participare consecutivă la Cupa Mondială.

Cristiano Ronaldo a descris acest meci ca fiind o chestiune de „viaţă şi de moarte” înainte de startul meciului. Cu toate acestea, deşi a primit o pasă ideală în marginea careului, el a ratat prima ocazie clară a meciului, şutul său trecând foarte puţin pe lângă poartă.

Cu toate că oaspeţii au dat dovadă de rezistenţă şi implicare, golul care a deschis scorul a venit în urma unei greşeli în apărare imediat după încheierea primei jumătăţi de oră.

Fundaşul Stefan Ristovski a trimis o pasă greşită, permiţându-i lui Fernandes să recupereze şi să-l pună în situaţie de gol pe Ronaldo. Acesta nu a şutat, optând să-l aştepte pe coechipierul său de la Manchester United. În loc să profite el însuşi de ocazie, căpitanullusitanilor i-a returnat mingea lui Fernandes, printre picioarele unui fundaş, iar Fernandes a finalizat cu un şut pe colţul lung, penru 1-0.

Macedonia de Nord a reacţionat bine la faptul că a fost condusă şi a avut o uşoară revenire după pauză.

Fernandes a fost din nou în centrul atenţiei, când a iniţiat un contraatac, pe care tot el l-a finalizat cu gol din voleu, după ce a fost servit perfect în careu de Diogo Jota.

Victoria cu 2-0 asigură Portugaliei un loc în Qatar, la sfârşitul anului, pentru a şasea participare consecutivă la turneul final al Cupei Mondiale. Santos şi jucătorii săi îşi vor afla adversarii din faza grupelor vineri, la tragerea la sorţi.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI