Rafael Nadal, indisponibil între patru şi şase săptămâni. Care este motivul?

Tenismanul Rafael Nadal a suferit o fisură costală de stres şi va fi indisponibil între patru şi şase săptămâni, informează mundodeportivo.es.

După ce a pierdut finala de la Indian Wells în faţa americanului Taylor Fritz, campionul spaniol a fost supus unor investigaţii medicale la o clinică din Barcelona, care au relevat o fisură de stres la a treia coastă stângă.

„Domnul Rafael Nadal Parera prezintă în urma testelor RMN şi CT o fisură de stres la al treilea arc costal stâng, care s-a produs în meciul din semifinalele disputate, sâmbătă, la Indian Wells. Perioada estimată pentru revenirea sa în activitatea sportivă este de la patru la şase săptămâni”, a explicat dr. Angel Ruiz Cotorro.

„Nu e o veste bună şi nu mă aşteptam la asta. Sunt trist pentru că după începutul bun de sezonul pe care l-am avut, am ajuns într-o parte foarte importantă a anului cu senzaţii foarte bune şi cu rezultate bune. Dar mereu am avut acel spirit de luptă şi perfecţionare şi ceea ce voi face este să am răbdare şi să muncesc din greu pentru recuperarea mea. Încă o dată aş vrea să mulţumesc tuturor pentru sprijinul acordat”, a declarat Rafael Nadal.

Numărul 3 mondial va rata cel mai probabil din această cauză turneele de la Monte Carlo, 10-17 aprilie, Barcelona, 28-24 aprilie şi Madrid, 1-8 mai.

Nadal a declarat, duminică, după finala pierdută la Indian Wells, în faţa lui Taylor Fritz, că nu a putut să respire în timpul meciului din cauza unor dureri în zona toracică.

„Am avut dureri, sincer. Am avut probleme cu respiraţia. Nu ştiu dacă e ceva la coastă, nu ştiu încă. Când respir, când mă mişc, este ca un ac tot timpul, aici, înăuntru. Am ameţit puţin pentru că este dureros. Este un fel de durere care mă limitează foarte mult. Nu este vorba doar de durere, ci de faptul că nu mă simt foarte bine pentru că îmi afectează respiraţia. Este mai mult decât de a fi trist pentru înfrângere, asta am acceptat-o imediat şi chiar înainte ca meciul să se încheie. Este mai mult despre faptul că sufăr puţin, sincer”, a declarat Nadal.

Au existat semne de probleme pentru spaniol încă de la finalul meciului de trei seturi disputat, sâmbătă, împotriva compatriotului său Carlos Alcaraz, în semifinale.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI