Leonardo DiCaprio intră într-un nou business

Actorul american Leonardo DiCaprio continuă angajamentele sale pentru planetă şi se lansează în producţia de şampanie organică, investind într-o marcă franceză din departamentul Marne, scrie Le Parisien.

Potrivit informaţiilor cotidianului, actorul se alătură casei Telmont de Damery. Este vorba despre prima sa investiţie de acest fel. 

El a fost încântat de proiectul ecologic al mărcii, care vrea să se axeze pe agricultura biologică de acum şi până în 2031, precizează PDG  Ludovic du Plessis: „Asta înseamnă fără fertilizare chimică, ierbicid sau pesticid. În şampanie, climatul nu poate fi rece sau umed. Este un adevărat joc de noroc, dar are sens pentru noi”. 

Leonardo DiCaprio nu va fi o „muză”, a precizat Ludovic du Plessis, ci „un partener financiar”.

„Notoritatea sa va permite accelerarea proiectului nostru care se bazează pe cinci piloni, între care reducerea amprentei de carbon, eliminarea cutiilor de sticlă sau oprirea transportului aerian de mărfuri. Şi nu ne abatem niciodată de la această regulă chiar şi pentru comenzi speciale”. 

Cel mai recent film în care a jucat Leonardo DiCaprio este „Don’t Look Up”, regizat de Adam McKay. El a încheiat filmările pentru „Killers of the Flower Moon” al lui Martin Scorsese, producţie Apple TV+.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI