Portarul naţionalei României a fost testat pozitiv cu coronavirus

Portarul naţionalei României şi al echipei croate Podravka, Iulia Dumanska, a fost testată pozitiv cu coronavirus, înaintea meciului cu CSM Bucureşti din Liga Campionilor.

„După cum aţi înţeles deja, sunt încă izolată în hotel, la Bucureşti. Această situaţie neaşteptată s-a petrecut sâmbătă, înainte de antrenamentul de seară. Mă simţeam rău, aveam febră şi nu îmi puteam mişca corpul. În primul rând, mă gândeam că este din cauza oboselii şi pentru că îmi era foarte frig în avion. Dar testul rapid antigen a fost imediat pozitiv. Prima mea reacţie a fost un şoc mare şi gândurile: cum, unde şi când? Timp de doi ani, Covid-19 m-a evitat, chiar dacă părinţii mei, sora mea şi 80 la sută dintre prietenii mei s-au îmbolnăvit deja. Dar acum este rândul meu… Deci, din păcate, nu am putut juca, duminică, un meci din Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti. Sincer, am aşteptat acest meci tot anul, pentru că este întotdeauna un sentiment special pentru mine să joc în faţa suporterilor români. Dar viaţa a decis altfel… Din fericire, mă descurc bine, în fiecare zi mă simt din ce în ce mai bine. Sunt foarte norocoasă că am oameni minunaţi în jurul meu în România şi peste tot în lume, care mă sunau şi întrebau, în fiecare zi, despre sănătatea mea şi dacă am nevoie de ceva”, a scris sportiva pe site-ul ei.

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Podravka Koprivnica, scor 29-21 (19-10), în etapa a XII-a din grupa A a Ligii Campionilor.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI