Violeta Alexandru: Aripa roşie din PNL a cedat (din nou) în faţa PSD, renunţă la interzicerea cumulului pensie – salariu la stat

Deputatul independent Violeta Alexandru a scris, miercuri, pe Facebook, că ”aripa roşie” din PNL a cedat din nou în faţa PSD şi renunţă la interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.

”Aripa roşie din PNL a cedat (din nou) în faţa PSD. Ce înseamnă să nu ai principii şi să nu ai curajul să lupţi pentru ele. PNL, capul în pământ şi execută comanda PSD. Renunţă la interzicerea cumulului pensie – salariu la stat. Mă aşteptam. Imaginaţi-vă câte pile au de rezolvat cele două partide care şi-au trădat electoratul şi care au pus temporar mâna pe România”, spune Violeta Alexandru.

Potrivit reprezentantei Forţa Dreptei, ”niciodată nu se vor aşeza lucrurile corect în România cu PSD-işti, pe faţă sau vopsiţi, la putere”.

”Nu se va face reformă în administraţia din România în această perioadă. Un tânăr care ar vrea să candideze pentru un post în administraţie, îşi poate lua gândul pentru momentul. Păcat. Ani rataţi pe care îi vom recupera greu. Alt angajament călcat în picioare. Se ocupă aparatul de stat să nu se poată nimic. Pentru moment”, mai scrie Violeta Alexandru.

Purtătorul de cuvânt la PNL Ionuţ Stroe a precizat că în şedinţa BEX al partidului de marţi au fost discuţii despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar şi despre posibilitatea pensionării la 70 de ani, însă o decizie în acest sens va fi luată în interiorul coaliţiei de guvernare.

„Este vorba despre o iniţiativă a Ministerului Muncii într-un cu totul alt context politic faţă de cel din acest moment. Este şi motivul pentru care am socotit că cel mai înţelept lucru şi cel mai la îndemână lucru este să discutăm această chestiune în cadrul coaliţiei şi să luăm o decizie în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu se pune în acest moment problema modificării vârstei de pensionare sau a blocării cumulului pensiei cu salariul. După ce vom avea discuţia în coaliţie şi în cadrul guvernării vom ieşi cu o decizie”, a afirmat Ionuţ Stroe, marţi la Parlament.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre proiectul de lege privind interdicţia cumulului pensie-salariu că va exista o discuţie în acest sens în coaliţie, el precizând că doreşte să vadă impactul acestei măsuri, în special în zona administraţiilor locale.

Sursa: Cancanul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI