Stelian Ion, despre proiectul de desfiinţare a Secţie de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie: Să reiei totul de la zero e absurd

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a afirmat că ministrul Cătălin Predoiu tergiversează desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ). Deputatul USR a reamintit că există deja un proiect în Parlament, aflat la vot final în Senat.

„Mă aştept la noi tactici de tergiversare din partea ministrului Cătălin Predoiu şi a actualului Guvern. Ceea ce se întâmplă este inadmisibil, pentru că era un proiect de desfiinţare a Secţiei Speciale, care a trecut prin Camera Deputaţilor şi se află acum la Senat, la vot final. Dacă se dorea adăugarea vreunui amendament, oferirea unei garanţii pe care poate noi n-am văzut-o la momentul respectiv, deşi am oferit mai multe variante şi nu au fost acceptate în vechea formulă de coaliţie, se puteau amenda acele prevederi din proiectul de lege şi se putea da un vot rapid. Să reiei totul de la zero acum este absolut absurd”, a declarat Stelian Ion, luni la RFI.

Deputatul USR a mai afirmat că nu poate fi reluat tot procesul privind proiectul desfiinţării SIIJ, pentru că astfel trebui pus din nou în dezbatere publică.

„A spus ministrul Cătălin Predoiu că până la jumătatea lunii februarie va trimite legea de desfiinţare a Secţiei Speciale în Parlament. Lucrul acesta nu este posibil decât dacă se încalcă alte legi, de exemplu, legea referitoare la transparenţa decizională, legea 52 din 2003. Dacă reiei de la zero, înseamnă că ar trebui să pui în dezbatere publică acest proiect. Dacă ar pune azi în dezbatere publică, ar trebui să treacă 30 de zile lucrătoare, deci aproape 40 de zile, până când să poată promova proiectul, după care ar trebui un aviz şi de la CSM. La CSM e blocaj, nu ştim dacă se va debloca situaţia până la momentul respectiv. De asta spun că este dovadă şi de neseriozitate. Pe de altă parte, tot legat de CSM, am lăsat la cheie proiectul de lege referitor la modificarea Codului Penal şi de Procedură Penală, se trecuse şi de perioada asta referitoare la transparenţa decizională, de consultare publică, ministrul ne anunţă că se va depune undeva prin martie, la sfârşitul lui martie. Nu este nevoie decât de nişte avize de la celelalte ministere şi de trecerea prin Guvern, pentru a fi promovată acea formulă pe care am găsit-o. Sunt tot felul de tactici de tergiversare”, a completat Stelian Ion.

Pe 7 ianuarie, Cătălin Predoiu a afirmat că SIIJ va fi desfiinţată cel târziu la sfârşitul lunii martie. „Obiectivul Ministerul Justiţiei este să trimitem proiectul desfiinţării SIIJ la începutul lunii februarie în Guvern. Le-am spus liderilor politici că nu fac niciun pas, să merg în Parlament cu proiectul fără avizul CSM”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI