CFR Călători: Întârzieri ale trenurilor din cauza ninsorilor

Mersul trenurilor în partea de Vest a țării se desfășoară în condiții de iarnă. Mai multe garnituri înregistrează întârzieri, transmite CFR Călători.

De asemenea, pe lângă întârzieri, pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăț circulația trenurilor se realizează cu tracțiune dublă – locomotive electrice și locomotive diesel.

CFR recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.

Informaţii despre circulaţia treburilor pot fi obţinute la:

  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiuneaINFORMAȚII TELEFONICE
  • în aplicația TRENUL MEU, introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele webdin gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pewww.cfrcalatori.ro, la Mers Tren Trafic Intern.
  • la personalul din staţii.

Potrivit CFR Călători, pasagerii care au bilete şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI