Tragedie în Iași! O elevă de 11 ani a MURIT după ora de sport

O elevă de 11 ani a murit marți, după ora de sport, la școala din comuna Butea, județul Iași. Potrivit primarului, fetița nu apărea ca având probleme de sănătate, iar la ora de sport nu s-ar fi depus efort.

„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comuna Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minora, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Iași, citați de publicația locală.

La fața locului s-au prezentat două echipaje de la SMURD Târgu Frumos și de la SAJ Pașcani, însă aceștia nu au putut să salveze viața fetiței.

În comunicarea trimisă, cei de la ISJ Iași au menţionat faptul că în jurul orei 15.00 s-a constatat decesul după ce în prealabil fetiței i s-a făcut rău şi s-a anunţat acest lucru prin numărul unic de urgență 112.

„Astăzi, la finalul programului școlar, unui copil, elev al Școlii Gimnaziale Butea, i s-a făcut rău, în vecinătatea unității de învățământ. Profesorii și conducerea școlii au sunat la 112. În jurul orei 15.00, echipajul ambulanței care s-a deplasat la Butea a constatat decesul elevei. În acest moment, instituțiile abilitate analizează împrejurările în care s-a produs acest eveniment tragic. Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite condoleanțe familiei pentru pierderea suferită”, se arată într-un mesaj transmis de ISJ Iași.

La rândul său, Anton Anti, primarul comunei Butea, a declarat că fetița nu era cunoscută ca având antecedente medicale şi că nu depusese efort la ora de sport.

„Fata, probabil, avea nişte probleme de sănătate nedescoperite. A fost resuscitată peste o oră, insă din păcate nu s-a mai putut face nimic. Din câte am înţeles, ar fi decedat după ora de sport când se îndrepta spre casă. Din ce am discutat cu reprezentanţii şcolii, se pare că nu ar fi făcut niciun efort fizic la ora respectivă, deci nu putem vorbi despre o moarte cauzată de practicarea sportului la scoală. Aşteptăm rezultatele pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate în cursul zilei de ieri. Noi vom sprijini familia cu tot ce este nevoie” a transmis primarul.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI