Cercetătorul Octavian Jurma susține că vom scăpa de coronavirus atunci când vom imuniza 95% din populație, astfel că va fi nevoie, în viitor, de introducerea vaccinului împotriva Covid în schema timpurie de vaccinare.
„COVID-ul va sta și ne va toca ca într-un malaxor până ne va decima pe toți și va migra încet, încet în zona de tineri. De la fiecare val vedem că se coboară vârsta celor afectați, următorul val va fi și mai periculos pentru tineri, vedem că acum sunt mult mai mulți copii afectați acum, decât în valul 3 și tot așa, până când ajungem aici în zona de echilibru, pentru că tinerii sunt mereu naivi-imuni, pentru că acolo este zona în care toate pandemiile, toți virușii se ascund (…)”, a spus Octavian Jurma pentru G4media.
Cercetătorul a anunțat că vom scăpa de coronavirus atunci când va fi vaccinată 95% din populație, explicând că 70% nu este suficient.
„Iar la 95% vom ajunge doar prin vaccinare. Iar asta trebuie făcută la naștere, până la urmă. Ca să scăpăm de coronavirus, va trebui să introducem vaccinul în schema de vaccinare foarte timpurie, deci va dura mult, vor dura ani. Dacă trec șase luni de la infectare, te poți reinfecta. Dacă va descoperi că nu poate să circule, virusul va face mutații.
Nu ne vom putea imuniza de COVID pe cale naturală, nu ne permitem să ne obținem imunizarea pe această cale. Virusul este de tipul variolei și poliomelitei, iar în această situația nu s-a putut ajunge la imunitate de turmă după sute de ani, ce să discutăm în doi, trei ani? Delta este virus de acest tip, este exclus. Asta trebuia să se spună asta oamenilor: imunitatea naturală nu ne va scăpa veci-pururi de COVID”, a mai spus cercetătorul.
Sursa: Mediafax