Avem aproape 4 000 de cuvinte noi în limba română!

În ultimii 16 ani, limba română s-a îmbogățit cu peste 3.600 de cuvinte noi. Majoritatea cuvintelor sunt neologisme din limba engleză și sunt folosite în limbajul zilnic. Toate aceste cuvinte se vor regăsi în noul DOOM, care va apărea în curând.

Trebuie menționat și faptul că pandemia de Coronavirus a îmbogățit vocabularul românilor cu termeni noi precum „izoletă” sau „corona-sceptic”.

Noua ediţie a DOOM – Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române – va conține peste 3.600 de cuvinte noi, care au apărut în vorbire în ultimii 16 ani.

„E vorba de, în primul rând, de cuvinte din engleză, unele chiar din domeniul televiziunii, să zicem breakingnews sau fakenews, altele sunt cuvinte care circulă în limbajul obișnuit – afterschool, takeaway sau all-inclusive – sau cuvinte pe care toată lumea le folosește acum, dar care nu erau normate, nici ca pronunțare, nici ca scriere în dicționarele românești. Și mai sunt și cuvinte care au o haină românească, deci o structură românească, de tipul accesorizat sau acidifiant, adresabilitate, advertorial”, a declarat Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, conform Digi24.

Noua ediție a DOOM se află la tipografie și va apărea curând.

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI