Primarul general al Bucureştiului Nicuşor Dan a precizat că, din cauza unor avarii la reţeaua principală de termoficare, circa 1.200 de blocuri nu au apă caldă până vineri dimineaţa.
„Sunt nişte avarii la reţeaua principală, de asta trebuie întreruptă alimentarea cu agent termic pe întreaga această reţea principală. E mai bine să asumi şi să faci lucrările astea vara, când e un disconfort, dar nu e aşa de mare cum este dacă l-ai face iarna”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi la prezentarea bilanţului cu ocazia împlinirii a 10 luni de mandat.
Chestionat despre proiectul de lege promulgat de preşedintele României care prevede că întreruperile de apă caldă şi căldură în timpul iernii sunt interzise, edilul general a precizat că diferenţa este mare „între un text pe o hârtie şi o conductă din teren”.
„Nu putem în iarna asta decât să avem o uşoară îmbunătăţire faţă de iarna precedentă”, a conchis primarul Capitalei.
Sursa: Mediafax