Algerile prezidențiale din Estonia au loc peste câteva zile. Nu există însă niciun candidat la aceste alegeri.
sunt doar câteva zile înainte ca parlamentarii estonieni să voteze următorul șef de stat, în 30 august, dar nimeni candidează, relatează Euronews. În mod normal, în această etapă, candidații ar fi făcut tot posibilul să-i convingă pe parlamentari să le dea votul. Dar anul acesta lucrurile sunt diferite. Criticii spun că, atât timp cât Parlamentul alege președinte, calculele politice sunt puse înainte de orice.
Potrivit sondajelor, dacă șeful statului ar fi ales prin vot direct, președinta în exercițiu Kersti Kaljulaid ar fi realeasă pentru un al doilea mandat de 5 ani.
Un sondaj recent realizat de Kantar Emor, o creditează pe Kaljulaid cu 37% din voturi. În plus, 51% dintre cei chestionați au plasat-o în top 3 oameni pe care i-ar alege în funcția de președinte.
În Estonia, cea mai puternică prerogativă a președintelui este de a retrimite la Parlament proiecte de lege, dacă se consideră că au nevoie de modificări.
Președintele joacă, de asemenea, un rol major în reprezentarea țării în străinătate.
Sursa: Libertatea Zilei