Vești bune pentru fanii La Casa de Papel. Primul film din serie va fi difuzat de Netflix pe 3 septembrie

„La casa de papel Partea 5” va fi lansat de Netflix în două părţi: volumul 1, pe 3 septembrie, iar volumul 2, pe 3 decembrie.

Distribuţia îi include pe: Úrsula Corberó, Álvaro Morte, Itziar Ituño, Pedro Alonso, Miguel Herrán, Jaime Lorente, Esther Acebo, Enrique Arce, Rodrigo de la Serna, Darko Peric, Najwa Nimri, Hovik Keuchkerian, Luka Peros, Belén Cuesta, Fernando Cayo, Fernando Soto, Jose Manuel Poga, Mario de la Rosa.

Banda este închisă în Banca Naţională a Spaniei de peste 100 de ore. Membrii grupului au reuşit să o salveze pe Lisbon, dar, după pierderea unuia dintre coechipieri, îi aşteaptă unul dintre momentele lor cele mai întunecate. Profesorul a fost capturat de Sierra şi, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai când pare că nimic altceva nu mai are cum să meargă prost, în faţa lor apare un duşman mai puternic decât toţi ceilalţi întâlniţi până atunci, şi anume armata. Se apropie sfârşitul celui mai mare jaf din istorie, care este pe cale să se transforme într-un adevărat război.

Creat în 2017 de Alex Pina, serialul „La casa de papel” urmăreşte un grup de infractori care ia ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI