Valeriu Gheorghiță: Zeci de mii de vaccinuri AstraZeneca vor fi distruse

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că țara noastră va distruge 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca, al căror termen de expirare este 30 iunie.

„Pe 30 iunie expiră 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca. Probabil nu le vom putea folosi. Vor intra pe procedura de distrugere”, a spus joi, într-o conferință de presă, medicul Valeriu Gheorghiță.

Duminică, Valeriu Gheorghiță declara la Digi24 că statul român va încerca să redistribuie sau să vândă aceste doze de vaccin care se apropie de expirare.

„Noi încercăm să distribuim – ele sunt de fapt doze care se regăsesc la nivelul direcțiilor de sănătate publică, în centrele regionale de depozitare și în centrele de vaccinare. Sunt doze care au fost distribuite cu mult timp în urmă, însă ca urmare a scăderii importante a numărului de persoane care se vaccinează cu acest vaccin, evident că aceste doze au un risc de a ieși din termenul de valabilitate în perioada următoare. Tocmai de aceea, pentru noi este important la acest moment să creștem capacitatea de stocare, dar, pe de altă parte, să evităm să iasă din valabilitate aceste doze”, spunea Valeriu Gheorghiță.

El a explicat că aceste doze trebuie să fie redistribuite fie la nivel european, fie să intre în mecanismul de revânzare sau de donație.

 „Este etic și este firesc să beneficieze de vaccinuri cei care își doresc să se vaccineze, care au nevoie de ele și sunt țări terțe care nu au avut un acces atât de bun, atât de facil la vaccinuri cum a avut România, ca și celelalte țări europene, și tocmai de aceea este important să susținem și celelalte țări, pentru a egaliza accesul la vaccin”, puncta Valeriu Gheorghiță.

După toate probabilitățile, eforturile autorităților române de a valorifica aceste vaccinuri s-au soldat cu un eșec.

Vaccinul AstraZeneca nu a mai avut „succes” în rândul populației mai multor țări din lume din cauza problemelor apărute legate de formarea unor cheaguri de sânge în rândul celor care s-au imunizat cu acest ser. De frică, oamenii au decis să renunțe la vaccinarea cu acest vaccin, motiv pentru care zeci de mii de doze au expirat.

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI