Cine va fi noul președinte CNA? Parlamentul urmează să valideze candidatura

Cristina Ancuţa Pocora a fost propusă ,miercuri de către membrii CNA, pentru funcţia de preşedinte. Parlamentul urmează să-i valideze candidatura.

Decizia a fost luată într-o ședință desfășurată cu uşile închise în timpul alegerilor. Votul a fost secret.

„Consiliul Național al Audiovizualului este o instituție care a rămas în urmă. O simțim cu toții, de la membrii Consiliului, la ceilalți angajați ai instituției, la parteneri și societate. Din păcate, deși există un acord general pentru o reformă structurală, puțini pași au fost făcuți în acest sens, până acum. Monitorizarea se face cu “pixul, pe hârtie”, dosarele de licență stau în teancuri printate. Suntem încă la nivelul “dosarelor cu șină”. Reacționăm rigid și lent. Nu proactiv, ci doar coercitiv. Și de multe ori, prea târziu. CNA trebuie să se transforme dintr-o instituție încremenită, care doar dă licențe și rezolvă sesizări, într-o instituție dinamică, activă, care are o strategie coerentă, care poate să contribuie la schimbarea în bine a dezbaterii publice, care are o influență benefică în societate”, și-a anunțat candidatura Crisina Pocora pe Facebook.

Cristina Pocora a fost propusă ca membru în CNA de Administrația Prezidențială, în octombrie 2018.

Aceasta a avut două mandate de deputat PNL de Ialomița, în perioada 2008-2016.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI