Tenismenul sârb Novak Djokovici a revenit în fruntea clasamentului ATP după trei săptămâni, deși nu poate participa la turneele americane de la Indian Wells și Miami, deoarece este nevaccinat.
El a profitat de pierderea unor puncte de către fostul lider, Daniil Medvedev, care a coborât pe locul 2, dar și de eliminarea timpurie a rusului, în turul al treilea al turneului de la Indian Wells. Djokovici are 8.465 de puncte, iar Medvedev, 8.445, potrivit site-ului ATP.
Novak Djokovici a cedat poziția de lider ATP la 28 februarie, când rusul a devenit în premieră numărul 1 mondial. Sârbul începe luni săptămâna cu numărul 362 în fruntea ierarhiei jucătorilor de tenis profesioniști, un record.
După ce a jucat finala de la Indian Wells, pierdută în fața lui Taylor Fritz, spaniolul Rafael Nadal a urcat o poziție, până pe locul 3, cu 7.715 puncte, coborându-l pe germanul Alexander Zverev pe locul 4, cu 7.025.
Și rusul Andrei Rublev a urcat o poziție, până pe locul 6, cu 5.040 de puncte, după ce a atins faza semifinalelor la Indian Wells și după grecul Stefanos Tsitsipas, locul 5, cu 6.055 de puncte.
Italianul Matteo Berretini a coborât un loc, până pe 7, cu 3.875 de puncte.
Campionul din deșerul californian, americanul Taylor Fritz, a urcat 12 poziții și a intrat în premieră în Top 10 mondial, pe locul 8, cu 3.875 de puncte.
Ierarhia primilor zece jucători este completată de norvegianul Casper Ruud, locul 9, cu 3.825 de puncte, în coborâre o poziție, și de canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 10, cu 3.768 puncte, de asemenea în coborâre o poziție.
Jucătorul român cel mai bine clasat la simplu este Marius Copil, pe locul 257, în urcare trei poziții față de ierarhia precedentă.
Sursa: Libertatea Zilei