Sport· 3 min citire

Locul 2 în WTA, Naomi Osaka, s-a retras de la Roland Garros

naomi_osaka

naomi_osaka

Scris de Eugen Vasile Publicat: 2 iun. 2021, 08:04

Jucătoarea de tenis Naomi Osaka, aflată pe locul 2 la nivel mondial, a anunțat, că se retrage de la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce a invocat probleme de anxietate și depresie, în special după conferințe de presă în care era întrebată despre momentele intense prin care tocmai trecuse. Ea a transmis pe Twitter că va “petrece timp departe de teren”, la o zi după ce a fost amendată și amenințată cu excluderea de la competiție. Astfel, românca Ana Bogdan se califică în runda a treia.

''Nu am dorit niciodată să fiu un motiv de distragere și recunosc că nu e cel mai potrivit moment, iar mesajul meu ar fi putut fi mai clar. Însă, ce e cel mai important, nu aș trivializa niciodată termenul de sănătate mentală și nici nu l-aș folosi cu ușurință. Adevărul este că am suferit momente îndelungate de depresie după US Open 2018 și am avut dificultăți foarte mari să trec peste ele. Toți care mă cunosc știu că sunt introvertită și toți cei care m-au văzut la turnee au observat că deseori port căști audio, care mă ajută să trec peste anxietatea mea social'', a explicat Osaka pe Twitter.

''Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare și pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis'', a scris Osaka în rețeaua de socializare.

Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câștigat primul său titlu de Mare Șlem, în 2018, la US Open, iar discuțiile cu jurnaliștii i-au declanșat aceste probleme.

''Deși presa de tenis a fost tot timpul amabilă cu mine (și vreau să îmi cer scuze tuturor jurnaliștilor amabili pe care poate i-am jignit), nu sunt un vorbitor natural în public și am emoții mari înainte de a vorbi cu presa'', a subliniat Naomi Osaka.

Sportiva a precizat că decizia ei nu are ''nimic personal'' contra turneului sau a unor jurnaliști, cu care are o relație de prietenie, și speră că organizatorii vor reconsidera abordarea ei.

Osaka a fost amendată cu suma de 15.000 de dolari de organizatorii turneului de la Paris pentru faptul că a lipsit de la conferința de presă care a urmat victoriei sale din primul tur, 6-4, 7-6 (5) cu românca Patricia Țig.

Naomi Osaka era adversara Anei Bogdan în turul secund la Roland Garros, astfel că românca s-a calificat fără joc în turul al treilea, unde o va înfrunta pe spaniola Paula Badosa, cap de serie numărul 33, sau pe Danka Kovinic din Muntenegru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Sport