Un bărbat de cetățenie română, în vârstă de 42 de ani, a murit într-un grav accident de circulație petrecut duminică după-amiază în regiunea spaniolă Golmés (Pla d'Urgell).
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit pe scaunul din dreapta al unui autoturism găsit răsturnat în canalul Urgell.
Circumstanțele tragediei sunt deosebit de grave, deoarece șoferul vehiculului, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a părăsit locul accidentului, abandonându-și pasagerul în mașina scufundată.
Poliția a reușit să îl identifice rapid pe proprietarul mașinii, care era chiar persoana aflată la volan în momentul impactului. Acesta a fost găsit de agenți la domiciliul său din Mollerussa, vizibil în stare de ebrietate.
Bărbatul nu a putut oferi nicio explicație pentru faptul că nu a contactat serviciile de urgență pentru a-i salva viața românului. Autoritățile spaniole au procedat imediat la arestarea șoferului, acesta fiind acuzat acum de omor din culpă și de omisiunea acordării de ajutor.