Social· 1 min citire

Președintele Klaus Iohannis merge cu bicicleta la Palatul Cotroceni

iohannis_bicicleta

iohannis_bicicleta

Scris de Eugen Vasile Publicat: 23 apr. 2021, 09:03

Președintele Klaus Iohannis merge cu bicicleta la Palatul Cotroceni, alăturându-se astfel campaniei Vinerea Verde, care încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasare.

La sosirea la Palatul Cotroceni, la ora 9.00, președintele Klaus Iohannis este așteptat să facă declarații.

Campania "Vinerea Verde" a fost lansată, în 12 martie, de Ministerul Mediului, cu scopul de a reduce poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, încurajând transportul alternativ spre și de la serviciu. Atunci, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a mers la serviciu cu metroul, cel al Culturii Bogdan Gheorghiu a mers pe jos și a folosit metroul, în timp ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cel al Energiei, Virgil Popescu, și cel al Muncii, Raluca Turcan, au folosit mașini electrice.

Tot în 12 martie, premierul Florin Cîțu a afirmat că a ajuns pe jos la Palatul Victoria, făcând 15 minute. La rândul său, vicepremierul Dan Barna a mers pe jos la muncă, spunând că nu este prima dată când face acest lucru.

Unii dintre miniștri au continuat să folosească mijloace alternative de transport și în zilele de vineri care au urmat lansării campaniei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Social