Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, l-a acuzat pe Alexandu Rafila (PSD), ministrul Sănătății, că „a jucat cu ochii la sondaje” în chestiunea certificatului verde COVID, în loc să se preocupe de sănătatea românilor. Bogdan a mai spus că după un an de funcționare a coaliției se impune o evaluare, deoarece nu e normal ca un partener să fie „șmecher”, iar celălalt doar să suporte costurile.

Bogdan l-a acuzat întâi pe Rafila că nu l-a interesat sănătatea oamenilor, ci doar cum dă PSD în sondaje.
„Electoratul PNL, în octombrie – noiembrie, era 84% de acord cu certificatul verde (…) electoratul USR – 88 – 90%. În cadrul electoratului PSD, ca să înțelegeți poziția PSD și să dea cărțile pe față, să fie sinceri, era doar de 50- 52% ”pentru”, iar restul erau împotrivă, iar Rafila a jucat cu ochii la sondaje, nu la sănătatea românilor”, a declarat Rareș Bogdan, la Digi24.
Liberalul a mai spus că PSD trebuie să învețe să-și respecte partenerii de guvernare: „Dacă vrea să meargă înainte cu noi, trebuie să ne respecte și să înțeleagă că nu putem decât umăr la umăr, nu încercând să puncteze în spațiul public cine e mai șmecher. Nu merge că unul e șmecherul și celălalt are doar costurile”.
Rareș Bogdan a afirmat apoi că se impune o evaluare a performanțelor coaliției: „Dacă după un an vom vedea că acest efort, care ne-a adus deservicii de imagine, nu va ajunge să fie unul apreciat, nu va duce la nimic, marile reforme vor stagna, banii europeni vor fi întârziați în continuare, e legitim să încercăm să găsim o formulă pentru că înseamnă că această formulă a fost făcută complet aiurea. Eu sper să nu avem această situație”.
Sursa: Mediafax