Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita, care executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru corupție, a fost pus în libertate marți, în baza unei sentințe a Tribunalului Botoșani. El mai are o condamnare în alt dosar, dar nu este definitivă.
Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita, care executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru corupție, a fost pus în libertate marți, în baza unei sentințe a Tribunalului Botoșani. El mai are o condamnare în alt dosar, dar nu este definitivă.
Magistrații Tribunalului Botoșani au respins acțiunea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, care au contestat decizia din 30 iulie a Judecătoriei Botoșani de punere în libertate a lui Nichita.
„Respinge ca nefondată contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoșani. Cheltuielile judiciare din contestație rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 octombrie 2021”, se arată în decizia instanței botoșănene, potrivit portalului instanțelor de judecată, portal.just.ro, consultat de Agerpres.
Pe 30 iulie, magistrații Judecătoriei Botoșani au admis propunerea Penitenciarului Botoșani de punere în libertate a fostului primar al municipiului Iași Gheorghe Nichita, însă la scurt timp procurorii au contestat această sentință.
Pe 5 august 2020, Gheorghe Nichita a fost găsit vinovat de luare de mită și condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul primar a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit firmei UTI și unei alte firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China, potrivit procurorilor. Totalul sumelor și al beneficiilor primite drept mită de Gheorghe Nichita este de 3.693.710 lei.
Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. Pe 29 septembrie 2020 magistrații Tribunalului Iași l-au condamnat pe fostul primar la cinci ani și două luni de închisoare într-un alt dosar, însă sentința nu este definitivă.
Sursa: Libertatea Zilei