Extern· 2 min citire

Președintele Germaniei: Rasismul nu s-a încheiat după căderea naziștilor

Președintele Germaniei: Rasismul nu s-a încheiat după căderea naziştilor

Președintele Germaniei: Rasismul nu s-a încheiat după căderea naziştilor

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 8 apr. 2022, 12:23

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a prezentat scuze populației sinti și roma din Germania pentru atrocitățile comise în Al Doilea Război Mondial.

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a prezentat scuze populației sinti și roma din Germania pentru atrocitățile comise în Al Doilea Război Mondial.

Rasismul nu s-a încheiat după căderea naziștilor, a spus Steinmeier, joi, într-un mesaj video transmis pentru a marca 40 de ani de la crearea Consiliului Central pentru Populația Sinti și Roma din Germania.

Membrii acestei minorități au fost stigmatizați și incriminați și au fost supuși la umilințe și excluziune din partea autorităților, poliției și sistemului judiciar chiar și după ce războiul s-a încheiat, a afirmat președintele german.

El a mai spus că genocidul cu care ei s-au confruntat a fost acoperit, negat sau ținut sub tăcere, în timp ce solicitările lor de compensații nu au fost recunoscute mult prea mult timp.

„Vreau să cer iertare astăzi din partea țării mele pentru aceste suferințe aplicate populației sinti și roma în perioada de după război”, a declarat Steinmeier.

În Europa trăiesc aproape zece milioane de etnici sinti și roma, fiind cea mai mare minoritate din zonă.

Romii trăiesc în principal în sudul și estul Europei, în timp ce sintii trăiesc în special în Europa de Vest și Centrală.

Consiliul central pentru populația sinti și roma din Germania luptă pentru participarea membrilor acestei minorități în viața politică și socială și pentru protejarea și promovarea lor ca minoritate națională.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Extern