Rata de incidență Covid-19 calculată la 14 zile din Capitală a ajuns, sâmbătă, la 16,07 de cazuri la mia de locuitori, anunță Direcția de Sănătate Publică.
Rata de incidență Covid-19 calculată la 14 zile din Capitală a ajuns, sâmbătă, la 16,07 de cazuri la mia de locuitori, anunță Direcția de Sănătate Publică.
În ziua precedentă, incidența a fost de 14,11 cazuri la mia de locuitori. Rata de incidență Covid a crescut accentuat de la începutul acestui an și până în prezent.
Astfel, dacă pe 1 ianuarie gradul de infectare cu SARS-CoV-2 era 0,72 cazuri la mia de locuitori, în 12 ianuarie a trecut de 3 (3,32), iar de atunci a crescut accelerat. În 18 ianuarie incidența a ajuns la 6,15 și a tot crescut, vineri înregistrându-se o rată de infectare de 14,11.
Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie 2021 - 16,54 cazuri la mia de locuitori.
Peste 30.000 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor oficiale.
Sursa: Libertatea Zilei