Actualitate· 4 min citire

Rafael Nadal a cucerit Australian Open

Rafael Nadal a cucerit Australian Open

Rafael Nadal a cucerit Australian Open

Scris de Madalina Mihai Publicat: 31 ian. 2022, 11:44

Spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câștigat, duminică, grand slam-ul cu numărul 21, după ce l-a întrecut, cu scorul de 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP. Finala a durat aproape cinci ore și jumătate, și, la capătul ei, Nadal a devenit primul jucător din istorie care a câștigat 21 de "majore", unul în plus față de Roger Federer și Novak Djokovici

Spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câștigat, duminică, grand slam-ul cu numărul 21, după ce l-a întrecut, cu scorul de 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, locul 2 ATP. Finala a durat aproape cinci ore și jumătate, și, la capătul ei, Nadal a devenit primul jucător din istorie care a câștigat 21 de "majore", unul în plus față de Roger Federer și Novak Djokovici

Nadal, 35 de ani, a cucerit a doua oară în carieră Australian Open, din șase finale jucate, primul succes după cel repurtat în 2009. Spaniolul a mai câștigat de 13 ori turneul de la Roland Garros, de două ori turneul de la Wimbledon și de patru ori US Open. Și "contorul" poate înregistra noi trofee, pentru că urmează French Open, turneu la care Nadal este "Regele Zgurii".

Medvedev, 25 de ani, rămâne cu două finale jucate la Melbourne Park și pierdute la rând, o finală și un trofeu la US Open.

Cei doi jucători au oferit, duminică, un meci epic pe Rod Laver Arena, aproape plină cu spectatori care au ținut cu Nadal și care au creat o atomsferă de Cupa Davis în tribune. Au fost schimburi lungi, un festival de lovituri spectaculoase, scurte, diagonale și execuții în lung de linie, răsturnări de scor, un show demn de o finală de grand slam istorică.

Medvedev a început bine și a reușit să câștige repede primul set (ținând cont de cât au durat celelalte), în 42 de minute, cu 6-2 și cu două break-uri luate la rând de la 2-2.

Lupta s-a încins cu adevărat în setul al doilea. Nadal a avut toate avantajele posibile, 4-1, 5-3, minge de set la 5-4, pe propriul serviciu, 5-3 în tie-beak. Rusul a salvat de fiecare dată și a revenit câștigând și al doilea set, cu 7-6, după 84 de minute.

Jocul și-a schimbat sensul în setul al treilea, când Medvedev a avut 3-2 și 40-0 pe serviciul lui Nadal. Spaniolul a reușit să egaleze și din acel moment a trecut la controlul partidei.

La 4-4, 15-30, Medvedev, incredibil de neinspirat în partea a doua a jocului, a ratat o minge foarte ușoară de la fileu, iar publicul a explodat în urale. Rusul a aplaudat ironic faptul că numeroșii fani ai lui Nadal din tribune s-au bucurat zgomotos la o greșeală neforțată, spre nemulțumirea acestora. Numărul 2 mondial și-a pierdut serviciul, iar Nadal a consolidat unicul break al setului, reducând din diferență, 1-2, după 64 de minute de joc (durata setului).

În setul al patrulea, Nadal a reușit break-ul la 1-1, rusul a făcut rebreak, dar imediat și-a pierdut a doua oară serviciul, decisiv de data aceasta pentru că fostul lider ATP a egalat, 2-2, după 6-4 și după un set de 62 de minute.

Medvedev, care a cerut de două ori intervenția fizioterapeului pentru crampe, fiind clar afectat fizic mai mult decât adversarul, a încercat din răsputeri să țină pasul cu Nadal. Acesta din urmă a rupt echilibrul cu break la 2-2, apoi ghemul al șaselea a fost interminabil. Numărul 2 mondial a ratat trei mingi de rebreak și ghemul i-a revenit tot rivalului, care a gestionat bine avantajul până la 5-3. La acest scor, cu ultimele resurse, Medvedev a egalat cu break chiar pe serviciul de titlu al spaniolului, dar în ghemul următor și-a pierdut serviciul și Nadal nu a mai irosit a doua oară șansa de a deveni cel mai titrat tenismen din istorie. A fost 7-5 după alte 72 de minute.

Finala a fost perturbată în setul al doilea, la scorul de 5-3 pentru Nadal, avantaj la primire Medvedev, când un spectator a intrat pe teren. Fanul a fost imobilizat repede de forțele de ordine și scos în afara arenei. Se pare că spectatorul care a intrat pe teren cu un banner a vrut să protesteze față de faptul că refugiații din Australia sunt ținuți în detenție.

Cei doi jucători își vor păstra locurile și după această competiție.

Câștigătorul AusOpen va primi un premiu de 2,875 de milioane de dolari australieni (1,82 de milioane de euro) și 2.000 de puncte ATP. Învinsul va încasa un premiu de 1,575 de milioane de dolari australieni (996.500 de euro) și 1.200 de puncte ATP.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate