Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben privind disconfort termic accentuat, pentru marți, miercuri și joi, în Capitală și în zece județe din sudul și sud-estul țării. Totodată, până miercuri dimineață, este Cod galben de furtuni în 17 județe din Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei, dar și din Transilvania și din zona de munte.
Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben privind disconfort termic accentuat, pentru marți, miercuri și joi, în Capitală și în zece județe din sudul și sud-estul țării. Totodată, până miercuri dimineață, este Cod galben de furtuni în 17 județe din Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei, dar și din Transilvania și din zona de munte.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben privind disconfort termic ridicat, valabilă marți, miercuri și joi, în București și în județele Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Olt, Tulcea și Teleorman.
"Local în sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va menține ridicat și pe arii restrânse va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 și 36 de grade, iar minimele, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade", au anunțat meteorologii.
Un alt Cod galben este valabil de marți, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeași oră, și vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată. Județele atenționate sunt Alba, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea și Vaslui.
"În intervalul menționat, local la munte, în Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...45 l/mp", a transmis ANM.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii restrânse, și în restul teritoriului.
Vremea în București
În Capitală, până miercuri, la ora 9.00, valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, cu o maximă a temperaturii aerului de 32...33 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge și depăși ușor pragul de 80 de unități al disconfortului termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă se situa în jurul a 20 de grade.
De miercuri până joi dimineață, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat îndeosebi în cursul după-amiezilor. Miercuri, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar joi va fi de 36...37 de grade. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 19 și 22 de grade. Cerul va fi variabil și trecător, mai ales în cursul serilor, vor fi condiții pentru manifestări de instabilitate atmosferică.
Sursa: Mediafax