Actualitate· 2 min citire

Polițiștii din Constanța au spart o petrecere privată! Ce amenzi au dat oamenii legii

Polițiștii din Constanța au spart o petrecere privată! Ce amenzi au dat oamenii legii

Polițiștii din Constanța au spart o petrecere privată! Ce amenzi au dat oamenii legii

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 29 ian. 2022, 16:15

O petrecere privată care s-a desfășurat într-un restaurant din municipiul Constanța a fost stricată de polițiștii constănțeni, iar aceștia au dat amenzi în valoare de peste 20.000 de lei.

O petrecere privată care s-a desfășurat într-un restaurant din municipiul Constanța a fost stricată de polițiștii constănțeni, iar aceștia au dat amenzi în valoare de peste 20.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, sâmbătă, în jurul orei 23.15,  polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în interiorul unui restaurant din municipiul Constanța este organizat un eveniment privat, fiind identificate 30 de persoane în interior.

“Totodată, a fost identificat administratorul societății comerciale, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 55/2020, pentru organizarea de evenimente private, contrar prevederilor legale, și pentru nerespectarea programului de funcționare.

De asemenea, operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 349/2002, întrucât în interior existau persoane care fumau, în spațiu închis”, a transmis IPJ Constanța

Cele 30 de persoane care au participat la petrecere au fost amendate în total cu 10.000 de lei, iar trei dintre acestea au mai primit o amendă de 300 de lei pentru că au fumat în interiorul localului.

Tot pe data de 28 ianuarie, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din stațiunea Mamaia este în desfășurare o nuntă, la care participă mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar evenimentul a fost sistat.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate