Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin estimează că ”50.000 de civili probabil au fost uciși” în Ucraina de la începutul războiului rus, relatează BFMTV.
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin estimează că ”50.000 de civili probabil au fost uciși” în Ucraina de la începutul războiului rus, relatează BFMTV.
”În acest stadiu, putem dovedi că cel puțin 7.497 de civili, inclusiv 416 copii, au fost uciși”, a declarat el postului francez, potrivit News.ro.
”Înțelegem că, având în vedere că un număr mare de teritorii ucrainene care nu se află sub controlul nostru, de exemplu Mariupolul, vorbim de zeci de mii de victime”, a adăugat el.
Andrii Kostin a mai anunțat că, de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, autoritățile ucrainene au ”înregistrat peste 36.000 de crime de război”.
Multe dintre aceste crime au fost documentate, inclusiv masacrul de la Bucea sau din satul Zaliznîcine.
”Acest lucru arată același tip de comportament al agrsorului pe care l-am văzut de la eliberarea regiunii Kiev, când lumea întreagă a descoperit crimele agresorului rus”, a declarat el.
Procurorul general ucrainean subliniză că poziția Kievului este clară. ”orice crimă de război comisă de către Rusia pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie stabilită, iar orice vinovat pedepsit. Majoritatea acestor crime au legătură cu crime în masă, torturi, violuri și tratamente inumane la care sunt supuți cetățenii noștri”, denunță el.
Sursa: Mediafax