Luni au loc percheziții în două județe și în București într-un dosar în care mai multe persoane au încasat bani, promițând servicii de proiectare, autorizare, avizare și construcții imobile, care în fapt nu s-ar fi executat.
Luni au loc percheziții în două județe și în București într-un dosar în care mai multe persoane au încasat bani, promițând servicii de proiectare, autorizare, avizare și construcții imobile, care în fapt nu s-ar fi executat.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare luni 5 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în județele Teleorman, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal de înșelăciune aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
”Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-iunie 2022, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, trei persoane, folosindu-se de calitatea de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate din județele Teleorman, Ilfov, Covasna, Timiș, Hunedoara, Suceava și Prahova, cărora le-ar fi promis în mod mincinos realizarea unor servicii de proiectare, autorizare, avizare și construcții imobile, care în fapt nu s-ar fi executat”, anunță IGPR.
Pentru a da o aparență de legalitate a promisiunilor, au fost încheiate convenții civile, primind în schimbul falsei promisiuni sume de bani, prejudiciul total fiind de 195.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Libertatea Zilei