Comitetul de coordonare a vaccinării a anunțat, joi, că o nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară, fiind vorba despre 355.200 doze.
Comitetul de coordonare a vaccinării a anunțat, joi, că o nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară, fiind vorba despre 355.200 doze.
CNCAV a anuțat, joi că 355.200 doze de vaccin e la compaia Moderna sosesc în țară.
”Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse mâine în București pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național”, a transmis CNCAV.
Sursa citată a precizat că depozitul Companiei Naționale „Unifarm” SA este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, 2.472.000 de doze Moderna au fost recepționate, iar 764.315 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, că peste 152.000 de doze de vaccin au expirat, cele mai multe fiind produse de compania Pfizer. De asemenea, pentru vaccinarea populației sunt disponibile aproape 3,7 milioane de doze.
Sursa: Libertatea Zilei