Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit ascunși într-un automarfar încărcat cu jucării șase cetățeni din Afganistan. Aceștia încercau să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria.

”În data de 15.12.2021, în jurul orei 09.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, jucării pe ruta România-Italia”, anunță Poliția de Frontieră.
În urma controlului amănunțit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiți, ascunși în compartimentul marfă, șase cetățeni străini.
În urma verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.
În acest caz, polițiștii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.
Sursa: Libertatea Zilei