Actualitate· 4 min citire

Ligia Deca, în plenul Senatului: Știu că despre o reformă a educației se vorbește de mulți ani, 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor

Ligia Deca, în plenul Senatului: Ştiu că despre o reformă a educaţiei se vorbeşte de mulţi ani, 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor

Ligia Deca, în plenul Senatului: Ştiu că despre o reformă a educaţiei se vorbeşte de mulţi ani, 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 5 apr. 2023, 11:04

Ministrul Educației a menționat că legile pe care le dezbatem nu sunt doar bune ci și extrem de necesare, dacă ne uităm pe orice indicator de performanță al sistemului pe care îl avem la dispoziție

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat miercuri în plenul Senatului că știe faptul că despre o reformă a educației se vorbește de mulți ani, dar 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor și să începem să aplicăm măsurile care vor schimba fața învățământului din țara noastră. Ea a menționat că legile pe care le dezbatem nu sunt doar bune ci și extrem de necesare, dacă ne uităm pe orice indicator de performanță al sistemului pe care îl avem la dispoziție.

”Am fost atență de la preluarea mandatului la mesajele parlamentarilor. Sunt conștientă de importanța misiunii care să creeze un cadru legislativ care să dea șansa oricărui elev să devină cea mai bună versiune a sa. Acesta este proiectul căruia i-am dedicat ultimii 7 ani de carieră”, a spus ministrul Educației. Ligia Deca a arătat că ”legile pe care le dezbatem nu sunt doar bune ci și extrem de necesare, dacă ne uităm pe orice indicator de performanță al sistemului pe care îl avem la dispoziție”.

”Pentru mine, cheia de control a reformelor propuse este capacitatea noastră, a tuturor, de a le susține pe termen lung pentru a le vedea efectele reale. Și mai am o cheie, să văd cum copiii, inclusiv al meu, și păstrează plăcerea și curiozitatea de a merge la școală, pentru a învăța să descopere lumea”, a precizat ministrul Educației. Deca a menționat: ”Știu că despre o reformă a educației se vorbește de mulți ani, 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor și să începem să aplicăm măsurile care vor schimba fața învățământului din țara noastră, pentru că România, educată, coezivă și puternică este viitorul pe care îl putem construi numai împreună”.

Ministrul a mai spus că o lege bună este cea prin care elevul este îndrumat, mentorat pe tot parcursul dezvoltării sale școlare.

”Nu trebuie să uităm că fiecare copil este unic și merită să fie ajutat să își aleagă drumul care i se potrivește. Din punctul meu de vedere, elevul care studiază ceea ce îi place și care simte că a ajuns la liceul care i se potrivește va deveni un adult mai împlinit”, a subliniat Deca.

Ea a mai arătat că o lege bună se asigură că orice elev merge la școală, indiferent de mediul din care provine și de veniturile familiei în care s-a născut, pentru că ”dreptul la educație nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinților”.

Deca a mai arătat că aceeași lege bună poate asigura o viață mai bună și pentru cadrele didactice. ”Ele merită să fie prețuite și apreciate pentru misiunea de credință pe care o îndeplinesc zilnic. O lege bună va susține alegerea de carieră didactică a celor mai buni dintre tinerii României și m-am asigurat că fiecare profesor va intra la clasă cu suficientă pregătire practică astfel încât să se descurce bine din prima zi, în folosul și spre învățarea vizibilă a elevilor săi”, a afirmat ea.

”O lege bună înseamnă colaborare consimțită, bazată pe încredere, între familii și școală, într-un cadru de guvernanță care să susțină aportul fiecărui actor în educație – cadre didactice, părinți, elevi, autorități publice locale. O lege bună preia lecțiile învățate în crizele succesive din ultimii ani. Digitalizarea, utilizarea progresului științifico-tehnologic și construirea rezilienței devin părți integrante ale educației, pentru o Românie cu viitor”, a declarat ea.

Ligia Deca a spus că o lege bună are nevoie și de capacitate de implementare.

”Finalizarea dezbaterii parlamentare va fi doar începutul unui mare șantier de transformare. Și vom avea nevoie, ca țară, de toate mințile și resursele pe care le avem și care înțeleg că viitorul este al celor care au încredere și lucrează, onest, împreună. Pentru că legile pe care le vom dezbate împreună sunt nu doar bune, ci și extrem de necesare, dacă ne uităm la toți indicatorii de performanță ai sistemului pe care îi avem la dispoziție”, a mai spus Deca.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate