Doi bărbați din localitatea Curtuișeni, județul Bihor, au suferit arsuri, marți, după ce au încercat să aprindă focul în sobă, cu benzină, provocând astfel un incendiu.
Doi bărbați din localitatea Curtuișeni, județul Bihor, au suferit arsuri, marți, după ce au încercat să aprindă focul în sobă, cu benzină, provocând astfel un incendiu.
Potrivit ISU Bihor, incendiul izbucnit la o casă din localitatea Curtuișeni a fost anunțat la 112, iar acolo au fost trimise trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației de Pompieri Valea lui Mihai, din care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.
Pompierii paramedici au acordat îngrijirile necesare proprietarului locuinței și unui vecin al acestuia, care s-au rănit încercând să aprindă focul în sobă cu benzină, iar echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative ale incendiului produs în bucătăria casei.
”Proprietarul locuinței, care a suferit arsuri la nivelul mâinilor, a fost asistat la fața locului, acesta refuzând transportul la spital. Vecinului acestuia, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul membrelor inferioare, i-au fost acordate îngrijirile care se impuneau, pompierii paramedici transportându-l ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean”, a transmis sursa citată.
În urma evenimentului, au ars elemente de mobilier din bucătărie și materiale textile.
Pompierii le recomandă oamenilor să nu aprindă focul în sobă cu benzină sau cu alte lichide inflamabile, să nu folosească decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și să evite supraîncărcarea acesteia, să nu folosească soba decât cu ușița închisă. Totodată, se recomandă să nu fie așezate în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, focul să fie stins înainte de a părăsi locuința sau de a dormi. Copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați pe timpul funcționării sistemelor de încălzire (sobe cu sau fără acumulare de căldură ori aparate de încălzire electrice), iar coșurile de fum trebuie verificate, reparate și curățate periodic, de persoane specializate și autorizate.
Sursa: Adevarul Zilei