Actualitate· 2 min citire

Fenomene meteo extreme în România. Climatolog: "Vor mai fi tornade la noi în țară"

Fenomene meteo extreme în România. Climatolog: "Vor mai fi tornade la noi în ţară"

Fenomene meteo extreme în România. Climatolog: "Vor mai fi tornade la noi în ţară"

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 2 aug. 2022, 15:58

Fenomene meteo extreme în România. Climatolog: "Vor mai fi tornade la noi în țară"

Fenomene meteo extreme și rare în România au fost surprinse recent la Sulina. Turiștii au filmat o tornadă, care s-a format în timpul unei furtuni puternice.  

Zona se afla în acel moment sub Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale.

Imaginile rare au fost suprinse de turiștii din Tulcea, speriați de fenomenul meteorologic, dar și de ploaia abundentă.

Înainte ca tornada să își facă apariția, în zonă vântul sufla cu rafale puternice, iar cantitățile de apă au depășit 30 de litri pe metrul pătrat.

"Astfel de fenomene, tornadele, apar de obicei ca urmare a vijeliilor puternice, și nu toate vijeliile generează tornade.

Roxana Bojariu: "Astfel de fenomene extreme au fost și vor mai fi"

Până la urmă astfel de fenomene extreme au fost și vor mai fi, în funcție și de ingredientele care generează instabilitățile care până la urmă favorizează tornadele sau formarea trombelor", a explicat Roxana Bojariu, climatolog, marți, la Antena 3.

Meteorologii au anunțat că în următoarea perioadă, fenomenele meteo extreme vor fi tot mai prezente în țara noastră.

"Schimbul de masă de aer cald cu masa de aer mai rece în mai puțin de o oră poate să determine diferențe termice între cele două mase de aer mai mari de 10 grade.

Cu cât această diferență este mai mare, cu atât amplitudinea fenomenelor este una severă și atunci se întâmplă astfel de fenomene", spune Elena Mateescu, director ANM.

Specialiștii au anunțat că luna iulie s-a încheiat cu un record de avertizări emise - coduri roșii pentru instabilitate atmisferică, dar și de caniculă. 

 


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate