Accidentul s-a produs pe autostrada A1, pe sensul spre Napoli, iar peisajul de la locul deflagrației indică forța devastatoare a acesteia. Resturile cisternei și ale TIR-ului au fost aruncate pe o rază de zeci de metri, pe câmpurile din apropiere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece șoferul a reușit să se salveze, scrie Il Mattino.
Eroii incidentului sunt considerați trei pompieri aflați în timpul liber, care se întorceau din Palermo. Aceștia, văzând flăcările, și-au alertat colegii de la cel mai apropiat comandament și au evacuat întreaga zonă, inclusiv cele două spații de servicii.
Autostrada, una dintre cele mai aglomerate din Italia, a fost închisă traficului în ambele sensuri timp de mai multe ore, perioadă în care s-au format cozi kilometrice, fiind necesară crearea unei benzi provizorii.
Sursa: Realitatea Din Italia