Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a spus, referitor la certificatul Covid că „nu este vorba despre discriminare”.
Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a spus, referitor la certificatul Covid că „nu este vorba despre discriminare”.
”Nu suntem într-o situație de discriminare”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Asztalos Csaba, referind-se la certificatul verde.
Acesta a adăugat că mai multe instanțe din Europa au arătat că nu este vorba despre discriminare, fiind vorba despre salvarea populației.
”Dacă acest instrument a fost folosit cu succes în 20 de state din Uniunea Europeană nu e o problemă de discriminare, ci e o problemă de voință politică. Până la urmă realitatea este dură (…) realitatea este că noi trăim într-o societate în care lângă noi mor oameni, îi cunoaștem sau mai puțin, nu sunt doar cifre, sunt niște tragedii. Și cei care supraviețuiesc rămân cu niște probleme și sechele pe termen lung. Copiii noștri sunt în al treilea an școlar în care sunt afectați de pandemie și vedem că da, mulți recunosc, dintre politicieni, că cel puțin de 5-7 luni trebuia să avem certificatul verde. Aveam timp, chiar dacă adoptam o lege care nu-i perfectă, să treacă această lege prin filtrul Curții Constituționale, Curtea Constituțională ar fi avut posibilitatea să spună <în acest punct este ok>, <în aceste 2-3 puncte nu este ok>, se corecta legea în Parlament și ne asumam aplicarea acestei legi pentru că de aceea suntem în funcții de demnitate publică, să luăm decizii și care nu sunt populare”, a afirmat președintele CNCD.
Senatul a respins, săptămâna trecută, legea care impune certificatul verde angajaților din anumite domenii, legea fiind în procedură parlamentară în Camera Deputaților.
Certificatul verde nu poate fi impus angajaților pentru intrarea la muncă, întrucât dreptul constituțional la muncă nu poate fi limitat decât prin lege, nu prin alte acte normative.
Sursa: Libertatea Zilei