A avut loc o alunecare de teren la mina din Rovinari din cauza precipitațiilor abundente din ultimele zile
A avut loc o alunecare de teren la mina din Rovinari din cauza precipitațiilor abundente din ultimele zile. Au fost afectate două transportoare cu bandă și s-au pierdut aproximativ 2 tone de cărbune, potrivit realitatea.net.
„În data de 8 februarie 2026, ora 07:00, în cadrul Unității Miniere de Cariere (UMC) Rovinari, sectorul Tismana, s-a produs o alunecare a taluzului sud-estic, pe o lungime de aproximativ 300 de metri și o înălțime de 25 de metri, din cauza precipitațiilor abundente și condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate în ultimele zile”, au transmis, duminică, reprezentanții companiei, într-un comunicat.
În urma acestui inciden, nu au fost înregistrate victime.
Complexul Energetic Oltenia precizează că au fost afectate transportoarele cu bandă T2 și T11, aferente excavatoarelor 07 și 05. Potrivit aceleiași surse transportoarele cu bandă erau amplasate pe limitele definitive ale carierei, transportorul T11 fiind pus în funcțiune în anul 2016, iar transportorul T2 în anul 2017.
„Imediat după raportarea incidentului, a fost constituită o comisie tehnică de cercetare și verificare, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii alunecării de teren și a evaluării tuturor aspectelor tehnice”, precizează CEO.
Compania mai informează că în perioada următoare vor fi realizate lucrări de repoziționare a circuitelor afectate.
„Precizăm că, în urma evenimentului, producția a fost afectată cu aproximativ 2.000 de tone de cărbune. Funcționarea termocentralei Rovinari nu este afectată, fiind luată decizia suplimentării livrărilor de cărbune din Carierele Pinoasa și Roșia cu aproximativ 2.000 de tone de cărbune zilnic”, mai anunță reprezentanții Complexului Energetic Oltenia.