Actualitate· 2 min citire

A fugit de la locul accidentului! Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un TIR condus de un șofer beat

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 22 oct. 2021, 13:10

Un șofer de TIR beat a lovit mortal un pieton, după care a fugit de la locul accidentului. Incidentul a avut loc în Chitila, iar victima, un bărbat de 53 de ani a traversat printr-un loc nepermis.

Un șofer de TIR beat a lovit mortal un pieton, după care a fugit de la locul accidentului. Incidentul a avut loc în Chitila, iar victima, un bărbat de 53 de ani a traversat printr-un loc nepermis.

Șoferul TIR-ului a fost prins de polițiști câteva ore mâi târziu. "La data de 21 octombrie, în jurul orei 20,25, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că pe șoseaua Banatului din Chitila a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Chitila, Buftea și Serviciul Rutier Ilfov", informează Inspectoratul Poliției Județene Ilfov.

Polițiștii au identificat o victimă, respectiv un bărbat în vârstă de 53 de ani, declarată decedată de echipajul medical.

"Întrucât nu a fost găsit în zonă și autovehiculul implicat, polițiștii rutieri din Ilfov au efectuat cu operativitate un complex de verificări și investigații, în urma cărora au identificat autoturismul implicat în accident și la scurt timp au identificat și persoana care l-a condus, respectiv un bărbat în vârstă de 44 de ani", arată sursa citată.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri legale.

"Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Ilfov într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice", precizează IPJ Ilfov.

Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Libertatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate